PROCEDURA DE FITOREMEDIERE SI EVALUARE A RISCULUI IN ZONE CONTAMINATE CU METALE
Luarea deciziilor cu privire la managementul zonelor contaminate cu metale presupune doua etape:
1) evaluarea riscului asociat transferului metalelor din sol si, in cazul in care acest risc este substantial,
2) stabilirea solutiilor optime de remediere a zonei contaminate.
Bioremedierea in general si fitoremedierea in particular se afla printre cele mai importante directii de dezvoltare a tehnicilor de remediere pe plan international si sunt insotite de simularea efectelor aplicarii tehnicilor prin modelare matematica. In acest context, proiectul FITORISC se adreseaza urmatoarele directii prioritare:
3.3.3 Eco-tehnologii de reabilitare si reconstructie ecologica; tehnologii de remediere a solurilor contaminate.
3.3.5 Crearea bazelor de date si meta-date georeferentiate, a modelelor matematice si a infrastructurii ciclului decizional.
Obiectivele proiectului sunt:
Caracterizarea si modelarea matematica a circuitelor biogeochimice ale metalelor in zonele contaminate.
Optimizarea experimentala si prin modelare matematica a solutiilor de remediere a zonelor contaminate.
Elaborarea sistemului expert pentru evaluarea de risc si alegerea solutiei optime de remediere.
Obiectivele vor fi atinse printr-o cercetare interdisciplinara moderna implementata de un consortiu de cinci institutii cu traditie in domeniu, intre care si un institut de matematica aplicata. Proiectul va fi condus de o cercetatoare reintegrata, beneficiaza de experienta internationala a numerosi membri ai echipei si de sustinerea unei retele europeane. Utilizatorii finali ai instrumentelor de asistare a deciziilor produse in proiect sunt explicit consultati in cadrul activitatilor de dezvoltare a acestora.